luni, 23 septembrie 2013

Arde

Deschid foarte rar televizorul, de obicei citesc publicațiile online ale ziarelor naționale sau locale și ascult trei posturi de radio în mașină. Chiar și așa nu am reușit să mă feresc de subiectele arzătoare din ultima perioadă. Salvați Roșia Montană și câinii vagabonzi. Din punctul meu de vedere aceste subiecte sunt atât de discutate încât și-au pierdut esența. Nu știu și nici nu vreau să aflu dacă au mai păstrat ceva din ideea inițială, dar știu ca deja, cel puțin în aparență, nu mai este vorba strict de Roșia Montană și nici despre câinii vagabonzi, e vorba de ceea ce trebuia să se întâmple de mult timp: DEȘTEPTAREA TINERILOR.

Sunt de partea celor care știu pentru ce ies în stradă și în același timp sunt de partea celor care au un plan, care oferă o alternativă și nu doar strigă "NU VREM AȘA". Eu am încercat să privesc de afară ceea ce se întâmplă și am observat următoarele:
Roșia Montană:
- nu vrem să distrugeți mediul
- nu vrem să ne scoateți aurul pe care l-am primit moștenire și care trebuie să ajungă la urmași
- vrem locuri de muncă pentru cei de acolo
Câini vagabonzi:
- nu-i omorâți, sunt ființe cu suflet mare
- vrem siguranță în orașe și avem bani să rezolvam problema (se discuta de milioane de euro/an pentru ecarisaj)

Eu propun o soluție. Să luăm toți câinii vagabonzi din fiecare oraș unde sunt probleme cu ei, impreună cu bugetele alocate pentru ecarisaj și să-i ducem la Roșia Montană. Sunt vreo 300 de oameni care ar putea avea grijă de ei, oameni fără loc de muncă. Așa nu omorâm câinii, oamenii de acolo vor avea salarii, natura va rămâne așa cum vrem, la fel și aurul și o să știm unde se "pierd" banii alocați pentru ecarisaj.
Nu-i așa ca e hilar? O soluție copilărească la o situație creată de oameni maturi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu